Fara prelucrare

Era ziua in care drumetia nu se mai termina. Drumul urca serpuit printre stanci, sub un soare care topea asfaltul de sub picioarele mele. Urma un petic de umbra, apoi ma scufundam iarasi intr-o interminabila caldura a razelor puternice. Nu mai era asfalt. Era drum pietruit si presarat cu praf pana in varf. Smocuri de iarba si flori halucinante pe marginea drumului, cate un mic izvor si cate un stol de pasari care mergea cu noi un timp. Si apoi… drumul s-a oprit. O priveliste prea intinsa ca sa o poti cuprinde intr-o singura privire si alaturi… cateva tufe incarcate de portocaliu. Am cules catina cu mana stanga, cea sacrificata si supusa darelor mici de sange pe ici si pe colo, ca sa inteleg pe unde duce drumul lor pana la taraba din piata.

Acum cobora drumul meu, iarasi prin soare. Am zis ca pentru mine “Vai… dupa atata drum… nu vreau sa stiu cum sta parul”. Din spate, o voce care mi-a raspuns: “Iti sta ca frumusetea naturala, fara alta prelucrare”.

Acesta e si raspunsul meu pentru tine.