Gustari reci, portii intregi

Nu stiu daca mi-au placut vreodata lacrimile. Ce nu are gust bun, se trece ca atare pe lista neagra. E drept – mereu mi-au placut gustarile sarate mai mult decat cele dulci. Doar ca lacrimile n-au fost niciodata gustari – decat portii intregi. Mai rar au venit la pachet cu vreo garnitura de emotie calda si buna, proaspat scoasa din cuptorul vreunei intamplari prea fericite.

Indiferent de care ar fi ele, lacrimile urmeaza unul si acelasi traseu. Sunt exact ca ploaia. Pot fi picaturi reci si mici, pot fi ploi torentiale cu fulgere si tunete, pot fi picuri de ploaie calda, in serile de vara. Cerul nostru e unul si acelasi, insa norii de pe el tot trec, tot vin… si de la capat. La fel e cu starile si evenimentele care se petrec in viata noastra… si storc norii de lacrimile de care ne plangem atat de des. Dar ce-ar fi florile fara ploaie? S-ar ofili gradina colorata pe care am iubit-o atat de mult… ne-am ofili si noi odata cu ea si n-ar mai creste firul verde de iarba in pamantul nostru arid. Fara lacrimi, am fi totuna cu pamantul si n-am simti nimic.

Vad dincolo de ploaie. Mie imi place curcubeul.