Am descuiat, am scos cheile, am pus mana pe clanta, am deschis usa. M-au asteptat acasa trei zile intregi o liniste nestinsa de vreun zgomot, lumina inchisa si painea stricata din sertar. Presul era tot stramb, la fel de inclinat ca in dimineata in care am plecat de acasa. Nu l-a indreptat nimeni. O urma de pantof e singurul lucru diferit… si asta pentru ca a fost noroi in fata blocului cand am intrat. Cam frig – centrala e pe 20 de grade.
Covorul a ramas la fel de confortabil ca sa fie pat, patura de picnic, loc de meditatie si bun de orice alta activitate urmeaza sa fie facuta. Statul la masa nu-si mai are rostul cand din cinci locuri vad patru goale si al cincilea e al meu. Nu imi e groaza sa fiu singura si nici nu mi-e urat. Dar e nostalgic. Pornesc televizorul ca sa mai aud vreo alta voce, alta decat a mea. Nu-mi place. O sun pe mama si o dau pe difuzor. Cand nu mai e acasa ca sa ma cicaleasca, mi-e dor chiar si de glumele ei de parinte. Si de cele amuzante. Imi raspunde si parca e mai cald in casa, mai bine, mai… uman.
Nu stiu cat mai dureaza pana se vor ocupa toate cinci locurile la masa, in acelasi timp si in acelasi loc. Dar pana atunci, nu e la fel in casa.
Am pus mana pe clanta, am inchis usa, am incuiat, am scos cheile, am plecat.
Comments
Loading…