Odata cu venirea unui moment de tihna, omul cauta cu nerusinare, spre „nefericirea” societatii de azi, sa se reculeaga. Mai ales generatia junilor care tin sa se-ntrebe: cum fac sa ma refac om? Si as vrea sa va povestesc, in acest scop, o mica peripetie in natura, pe traseul montan Cascada Urlatoarea din Busteni. Misiunea fiindu-mi sa va demonstrez, dragi cititori, suprematia acestei indeletniciri printre toate celalalte intr-o simpla zi de toamna.
Dimineata s-a dovedit a fi tare racoroasa, dar somnul fusese unul placut, linistit, fara asprele denivelari fonetice din oras. Pana sa-mi fi pus botosii-n picioare, bausem deja cafeaua, mancasem cate ceva si-mi spusesem: „Hai la drum!” Impreuna cu ceilalti cinci amici am iesit pe drumul principal. Inconjurati de forfota masinilor de pe Valea Prahovei, am luat-o la pas spre intrarea pe traseu. Dupa 10 minute de mers si cativa oameni de-ai locului intrebati de-i drumul cel bun, am si ajuns la poteca. Iar padurea era de-a dreptul grandioasa! Impunea un simt profund de admiratie si respect, mai ales pentru un orasean ca mine, care nu mai fusese pe traseu de ani buni. Parca uitasem ce-i aia padure, ce-i ala munte, ce-i aia floare, cer frumos ascuns de frunze, soptind printre crapaturi aer curat. Si iata-ne la pas! Mergeam constant, minunandu-ne la mai orice. Printre copaci, sute fiind, se mai gasea cate o scorbura lovita de fulgere, buruieni si tufisuri de toate tipurile, ciupercute mici, lipite de trunchiul obosit al altui maiestuos arbore sau cate un morman de crengute printre dealurile mici, deprinse cu un covoras de frunze tomnatice, petice de maro inchis. Toate acompaniate de un mormait de urs de la vreun haios din grup, de-ncepea sa bata inima-n piept mai tare.
Si am urcat necontenit! Pauze au fost cate si mai cate… Dar cumva, am biruit orizontul impadurit. Cu atat mai inaltati in ceruri ne regaseam cu cat inca o urma de bocanc era lasata-n spate. Iar la capat de drum, frumusetea ascunsa a muntelui ni s-a dezvaluit in fata ochilor. Privirile ni s-au intersectat in acelasi punct, ascuns in centrul padurii fara margini. Cascada insasi, dezlantuindu-si fanfara, ne oferea o limpezire asupra sufletului si a simturilor obosite de la lungul drum. Ingradita de un baraj vechi de peste o suta de ani, se incadra trainic in mijlocul frumosului tablou montan aceasta rafala nestapanita de apa. Dupa ce am reperat cateva bancute, croite in rost de popas in peisaj, ne-am asezat. Bucurie mare pentru toti acest sacru moment de tihna, urmat mai apoi de taclale, discutii in toata firea si rasete aprinse…
In continuarea acestei povesti ar mai fi mult de scris, multe de spus, motiv pentru care v-as invita si pe voi, dragilor, sa mai scrieti, tocmai in varf de munte, cu zarea scrisa-n frunte, cu vantul racoros al padurii graindu-va cuvinte dulci pe pometii obrajilor. Daca va e dor de ceea ce-nseamna grandioasa noastra tara, va asteapta traseul!
Comments
Loading…