Cand eram copil… credeam ca instinctul e totuna cu reactia la stimuli. Atingi oala fierbine – tresari din instinct si iei mana de acolo. Te impiedici – intinzi mainile din instinct, ca sa iti atenuezi caderea. Dar nu se opreste totul la situatiile banale. Mai sunt si instinctele care ne apar in minte sub forma de ganduri. Pe acestea putem sa le ascultam… sau sa nu. Ele sunt gandurile care ne indeamna sa reactionam corect in diferite situatii. Ne trec prin minte ca un fulger si nu se mai intorc. Apoi urmeaza fractiunea de secunda in care ai timp sa actionezi, ca sa o transformi in “momentul potrivit”…sau nu. Instinctul de a ramane calm, instinctul de a ajuta, instinctul de a darui, instinctul de a face o fapta buna. Sunt cele care vin tiptil, ca o soapta. Strigatul care urmeaza ca alternativa… este, de multe ori, alegerea gresita.
Comments
Loading…