Intr-una dintre diminetile tarzii, s-a scris o linie pe peretele varuit al unei cladiri batrane. O linie inclinata, singuratica de felul ei – caci alta in afara de ea… nu se mai incumetase sa existe pe albul spalacit al peretelui meu. Am vrut, asadar, sa o sterg. Cred ca era trasata cu marker permanent, fiindca altfel n-ar fi ramas acolo, dupa insistentele mele.
In dimineata zilei urmatoare, linia stinghera isi facuse o prietena, alaturi de care semana cu o cale ferata. Ii lipsea trenul, totusi. Nici cand au fost 3 linii n-a ajuns trenul pe acolo, dar am gandit ca e pe aproape, cand am vazut ca fiecare dimineata foloseste aceeasi pensula de pe trotuar ca sa isi traseze propria linie, ca si cum ar avea sens.
Erau anapoda. Linii mari, linii mici, linii subtiri si linii accentuate, linii strambe si linii curbe, linii de toate soiurile. In zadar m-am imbufnat si ieri si azi si maine pe liniile intoarse pe dos. Pana intr-o zi de poimaine cand ultima linie s-a pus in varful celorlalte si a dat sens adunaturii. Era cel mai frumos tablou pe care l-am vazut.
Azi nu te intreba „De ce?”. Traseaza inca o linie pe peretele tau… si in curand vei intelege sensul.
Comments
Loading…