Mai aproape de tinta

Nu stiu exact de unde ni se trage… poate e un defect general uman, acela de a incepe ceva si a-l lasa neterminat. Ne dorim lucruri, dar doar pe jumatate. Avem ambitia de a incepe, dar pe parcurs interesul scade, sau poate se scurge, de parca am fi perforati pe undeva. Ce fel de reparati ne sunt necesare? Mai trebuie uns mecanismul rabdarii, care merge mana in mana cu perseverenta.

Nimeni nu a reusit niciodata din prima incercare sa faca un lucru mare, semnificativ si mult dorit. Am incercat sa cant la vioara si n-am avut rabdare sa urmez procesul, am vrut rezultate imediate. Si le-am avut: cantece scartaite, prin care se mai amestecau si ceva sunete acceptabile. Pentru mine, acela a fost finalul cantatului la vioara, fiindca n-am vrut sa inteleg ca asa arata inceputurile promitatoare.

Odata ce stabilim tinta, trebuie sa admitem si faptul ca nu e de la inceput „punct ochit, punct lovit”. Intai, nici nu vom nimeri cadranul. Dar cu perseverenta ne vom apropia si de conturul tintei, apoi vom nimeri in cercurile mai din exterior. Din ce in ce mai bine, tot mai mult si mai aproape de punctul rosu, de centrul tintei, de obiectivul fixat de la inceput. Nimeni nu ne poate seta o limita in ceea ce facem, decat noi insine.

„Nu am dat gres, ci pur si simplu am gasit 10.000 de idei care nu functioneaza.” – Thomas Edison, inventatorul becului.