O pagina de jurnal, repetitia

Mereu mi s-a parut putin bizara tendinta omului de a regasi placuta repetitia. De a regasi, mai apoi, nenorocita repetitia. In a repeta acest paradox spre a-si produce cate sapte mii de stari, spunand acelasi si acelasi lucru.
Si mie imi place sa ma repet si sa conduc spre acelasi si acelasi ideal, aceeasi prostie nebuneasca ce-mi conduce viata spre acel paradox specific mie. Mai bizar este cand omul nu se repeta mai deloc, dar gandeste acelasi lucru. Mai nebunesc, de altfel. Dar, iata, nebunii spun cam aceeasi prostie, oameni ce-ti sunt tie si mie si tuturor banali spun cam aceeasi prostie, si mai toata lumea spune cate o prostioara, repetata.
As crede, chiar, ca omul nu-i capabil sa nu se repete, insa e capabil sa creeze lucruri lipsite de repetitie. Exemplul perfect ar fi arta, o definite completa a repetitiei nespuse, deja spuse. Domne, pictand, scriind o poezie de dragoste exact in modul celei deja scrise, deja zise, executand-o intr-un mod cu totul diferit, dar omul nu prea mai citeste poezie, nu prea mai conteaza.
S-ar mai putea, luand-o altcumva, sa ne referim la dragoste, la iubire. Poate chiar la cei mai originali de fel. Si-ntr-un sens fiind acel parcurs al unei poezii, al unui nud repictat de atatea ori. Si nu-i pielea catifelata fiecare altcumva, cuvantul nuantandu-se altfel cu cate un avant de sentiment mai tandru sau mai intens? Dar parca dragostea dispare mult prea repede in aste zile, prea des fiind intalnita in forma-i superficiala, asa ca oamenii nu prea mai stiu a se-ndragosti.
Mie mai mare sila ca nici sa iesim din tiparul nostru, mult prea-n natura omului, nu mai avem cum. Ma apasa sentimente de tristete repetata, dracie, si de grandoare, ametitoare, repetata, dracie. Ma apasa repetitia, dracie, dar tare usor e sa fii sufocat, sa zici ca parca fiind lumea cum este nu prea mai are sa fie cum a fost. Sa evitam propria noastra natura, si nu prin substanta ci printr-o plangere repetata, de ce nu mai are sa fie si desigur ca a fost.
‘Cesta este testament scris ale unei mici frustrari pe care am mai avut-o… si am sa o mai am, despre cele ce au fost deja spuse si au sa mai fie. Frica ne mai e sa traim si nu ne sade bine…