Rapsodul Bucovinei, domnul Pamfil Roata (nascut in satul Ciocanesti, judetul Suceava), a acceptat invitatia de a deveni Ambasadorul BookLand si de a vizita Scoala Primara nr. 2 & Gradinita cu Program Normal din comuna Bilca pe care Asociatia le-a renovat recent impreuna cu partenerii, comunitatea si autoritatile locale. Doar glasurile zglobii ale prichindeilor si grija cadrelor didactice mai tineau in viata scoala care dateaza din vremea regelui Carol I. Altfel, cladirea era plina de crapaturi, igrasie, condens, calorifere reci si ciment pe holuri, respectiv scanduri in salile de clasa. Curata, pastrata cu drag, scoala avea nevoie evidenta de modernizare.
Nota: In judetul Suceava, Asociatia BookLand a mai renovat o scoala in satul Bogata din comuna Baia, in anul 2020.
Inainte
Dupa
Prin programul Asociatiei de ”Renovare scoli in mediul rural”, sub motto-ul Impreuna CONSTRUIM oameni, 68 de scoli din satele Romaniei s-au transformat in spatii moderne in care, anual, 15.000 de copii merg cu placere sa invete. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adaugate inca 10 scoli situate in ultimele 8 judete ramase neacoperite, astfel ca, in fiecare judet al tarii, BookLand va avea intre 1 si 6 scoli/gradinite renovate in ultimii 3.5 ani. Asociatia a reusit aceasta performanta fara granturi europene, pur si simplu motivand autoritatile si comunitatea locala sa se implice, dar si mobilizand sute de companii sa contribuie cu bani sau materiale constructii (prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 care a aprobat formularul 177). Astfel se vede puterea si determinarea mediului de afaceri privat in a schimba lucrurile in domeniul educatiei, iar asta intr-un timp record si de zeci de ori mai eficient in ceea ce priveste cheltuielile.
”Cu sprijinul Asociatiei BookLand, compusa din oameni extraordinari care lupta pentru valorile aduse de educatie, s-a renovat la Bilca o scoala cu traditie, veche de 118 ani si cu un stil arhitectural deosebit. Aproximativ 60 copii (o grupa de gradinita si doua clase pregatitoare) vor beneficia de conditii excelente pentru a invata. Dotarile si ambientul creat au adus bucurie pentru toata resursa umana din unitatea noastra!” – Costica Negru, Director Scoala Gimnaziala “George Tofan”Bilca
Inainte
Dupa
”Mi-s tare dragi plaiurile noastre stramosesti! Provin dintr-un sat sucevean, nu departe de satul Bilca pe care l-am vizitat cu drag la invitatia Asociatiei BookLand. M-a rugat sa vizitez aceasta scoala la a carei renovare a lucrat timp de 7 luni. Doamne, ce lucrare frumoasa! Mai si poarta numele uneia dintre cele mai mari personalitati bucovinene, nascute chiar in Bilca! Caci in cei doar 40 de ani petrecuti pe acest pamant, George Tofan a fost cel care a introdus invatamantul in limba romana in Basarabia si Bucovina. Si ce poveste interesanta la Bilca, taram romanesc impartit de istorie in doua: o parte la noi, o parte in Ucraina. Insa, pentru noi, tot Bucovina de Nord ramane! Mi-au incalzit sufletul zambetele urmasilor lui Tofan. Si asa cum eu m-am nascut cu cantec si har de la Dumnezeu, le doresc si acestor micuti bilcani sa isi gaseasca menirea si implinirea pe aceasta lume, pe care stiu ca pot s-o faca mai frumoasa.” – Pamfil Roata, Interpret roman de muzica traditionala romaneasca din Tinutul Dornelor
„Ca intr-o hora s-au adunat zeci de companii sa ne sprijine in renovarea acestei frumoase si istorice cladiri pentru a le asigura prichindeilor de la Gradinita si Clasele pregatitoare conditii excelente de invatatura. Am demolat cosurile de fum (toate fiind inlocuite de unul performant) si am dat tabla veche jos de pe scoala, montand in loc invelitori de tabla moderne si sistem pluvial corespunzator. Tamplaria PVC a luat locul vechilor ferestre si usi, am montat glafuri de marmura si granit la ferestre, am reparat cu grija fatada, pastrandu-i arhitectura initiala, am dat jos gardul vechi turnand o noua fundatie, montand stalpi noi, sipci “asortate” cu acoperisul pe noua structura metalica si am pavat intrarea in scoala si curtea cu pavele&borduri trainice. Iar in interior, dupa ce am curatat peretii pana aproape de caramida, am termoizolat pe interior, am turnat sape noi peste care – dupa ce am tencuit, gletuit si finisat peretii – am montat parchet si gresie. Am montat si structura metalica pe tavanele din gips-carton, nu inainte sa schimbam integral instalatia electrica si corpurile de iluminat, ca apoi sa trecem la zugravit. Sa nu uitam de instalatia termica complet noua (caloriferele anterioare erau subdimensionate si depasite); centrala termica existenta am mutat-o intr-un alt spatiu ca sa construim o toaleta spatioasa (+ una pentru micutii de la Gradinita) cu tot pachetul: gresie-faianta, obiecte si accesorii sanitare, usi. Au urmat niste articole de mobilier, floricele pentru curtea scolii. Dar nu puteam sa plecam fara sa le lasam copiilor un… model, si anume un copil citind, adica o sculptura realizata de un artist local.” – Mihaela Petrovan, Presedinta Asociatiei BookLand
Inainte
Dupa
Transformarea Scolii Primare nr. 2 & Gradinitei cu Program Normal Bilca a fost posibila in principal datorita Primariei Bilca care a sustinut integral costurile cu manopera si a oferit sprijinul logistic prompt! Autoritatii locale i s-au alaturat companii care cred in tineri si intr-o Romanie mai buna prin educatie: REHAU Romania (Partenerul principal in renovarea acestei scoli!), BILKA, Leroy Merlin, MaxBet, UniCredit Consumer Financing, Decathlon, SAP, Vopseaua OSKAR, Turbomecanica, Majorel Romania, Arkema, Titan Machinery Romania, Arco Media, Linde Gaz Romania, Elis Pavaje, Cesarom, Daw Benta Caparol, Stift Lux Design, Menatwork Grup, Knauf Romania, Ursa Mare Suceava, PiatraOnline, Instal Impex, Romstal, Luxten, Porta Doors, Fundatia „O speranta in plus”, Siniat, Isomat, Holver, Raveli, Ravago ROM, Savelectro, Mancaro-Magazinul Instalatiilor, Sanotechnik, Niko Auto Com, Kastamonu, Ferro, Policolor-Orgachim, DumiServ, Xella RO, Konica Minolta, Panasonic, Pepiniera „Gradina Verde”, Masterplast, Temad, Sipex Company, Almalux Lighting, Promelek XXI, ATIP Design, Misavan si Kandia.
In Romania secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnati sa invete in spatii insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sanatatea sau chiar viata in pericol atat lor, cat si profesorilor. Iar acolo unde autoritatile nu pot sau nu vor sa faca ceva in acest sens, norocul vine din partea Asociatiei BookLand care militeaza pentru dreptul la educatie al copiilor renovandu-le scolile. Si pentru ca BookLand isi doreste sa vina cu un pachet complet de servicii educationale (inclusiv metoda de predare si continut), incepand din aceasta toamna se va concentra si pe constructia primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda dupa un curriculum comparabil cu cel occidental. O scoala 100% moderna (cu cantina, biblioteca, laboratoare, ateliere de lucru, sala spectacole, facilitati sportive, spatii relaxare, livada, dar si solar in care vor fi crescute propriile legume) pusa GRATUIT la dispozitia copiilor din satele si comunele Romaniei, asigurandu-le la final un loc de munca in cadrul companiilor cu care se vor derula programe de invatamant profesional dual.
Toti cei care le impartasesc viziunea se pot alatura demersului Asociatiei BookLand donand 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvantul CONSTRUIM la 8845 sau achizitionand Soricelul BookLand.
De peste 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Intalnirile BookLand Evolution care faciliteaza tinerilor dialogul cu varii personalitati, prin Taberele Coolturale BookLand care le ofera un mix echilibrat de activitati educationale & distractive in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor – initiativa care acorda copiilor defavorizati din mediul rural o sansa reala la o educatie de calitate! Adio igrasie si mucegai, bancute rupte, usi/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperisuri si tavane prin care ploua, curti pline de noroi, sobe in salile de clasa si WC in spatele scolii! Cu 78 scoli renovate, Asociatia BookLand se pregateste de cel mai amplu proiect educational in mediul rural: primul Campus Preuniversitar Profesional in sistem Dual, inaugurabil in 2024, cu scopul de a forma specialistii de care Romania are atata nevoie in productie si servicii.
Comments
Loading…