Perenitatea prestatiei

O prestatie nu se incheie atunci cand luminile se sting si spectatorii se intorc, rand pe rand, la vietile lor cotidiene.

Am invatat ca aspectul artistic al vietii pe care il prezentam inaintea celor din jur este un act interminabil – obositor, dar obligatoriu. Ne angajam in pielea unui personaj de care nu ne putem desprinde si pe care trebuie sa il fructificam astfel incat sa aduca pe scena vietii un spectacol demn de aplauzele celor din jur. Dam dovada de un profesionalism aspru si de un tact in meserie incontestabil.

Ne jucam rolul si in propria intimitate, intre patru pereti, cand unicul zgomot detectabil este ritmul propriei noastre respiratii. Este o datorie morala auto-impusa pe care trebuie sa o indeplinim.

Prestatia nu ia sfarsit atunci cand pana si ultimul spectator a dat uitarii ziua spectacolului. Ea continua si cu cortinele trase sau in fata oglinzii. Cata vreme suntem constienti de propria existenta, exista macar un spectator pentru care prestatia trebuie sa fie eterna.