Am crescut cu un pesimism crud si amar in suflet. Multa vreme am privit aspectele pozitive ale vietii drept elemente de domeniul fantasticului; ori m-am crezut o fiinta anosta ce nu merita prezenta unor asemenea binecuvantari.
Mereu am crezut ca iubirea este doar confortul sentimentului de obisnuita cu o alta persoana si ca, de fapt si de drept, nu exista in esenta.
Apoi am iesit afara. Am scos capul din carapace si am privit simplul mers al lumii, mecanismele dupa care functioneaza si faptul ca depinde de un singur element care sa faca click-ul : iubirea.
Am o presimtire infantila – as indrazni sa spun chiar jucausa – ca daca ne chinuim putin vom afla ca dragostea este, cu adevarat, peste tot in acelasi timp. Putem ridica o piatra sau sa suflam roua de pe o frunza si, chiar si acolo, vom putea gasi ramasitele unei iubiri deosebite.
Comments
Loading…