Era ziua orasului si pe melodia taraganata din cutiuta muzicala se invarteau cladirilein cerc. Si blocuri mari, si case mici, si turnuri, si muzee, jucau ca la gradinita… „Scaunele muzicale”. Primele au iesit din joc bisericile vechi, care au ramas impietrite in picioare, printre bulevarde. Si-au asumat rolul de batrani ai locului, privind cu rabdaretoate celelalte cladiri care mai fugeau in jurul scaunelor, sa ocupe loc. Au iesit din joc si scolile, prea grele de grupuri de copii, pe care le purtau in interior. Apoi muzeele, sleite de puteri, si-au dat peste cap galeriile de arta si expozitiile si au ramas pe loc. Au mai ramas cateva scaune in joc. Si in jurul lor, doar blocurile gri si blocurile noi mai fug in disperare. Cele gri au renuntat incet-incet. Dar cele noi… cu cat renunta la joc si se stabilesc intr-o parte a orasului… cu atat apar mai multe care alearga dupa ultimul scaun muzical. Nu se mai termina niciodata. Se opresc, pe rand, si isi fac loc printre stradute. Uneori vin si in grup. Asa s-au format ansamblurile rezidentiale. Cutiuta muzicala nu se opreste. De aceea tot alearga si blocurile noi… la infinit.
Si totusi… una langa alta de atatia ani, cladirile formeaza orasul-panorama, ce poate fi privit de sus, ca labirint.
Comments
Loading…