SFIDEZ MOARTEA CLIP FINAL

Cândva după miezul nopții și înainte de ivirea zorilor, undeva intr-una dintre marile facilități psihiatrice din țară, singur, treaz între multi adormiți, ispășesc finalul unei alte nemaicontorizate sentințe ale asocierii mele autodistructive cu ALCOOLUL. Suferind, povestind, chiar râzând, da, râzând cu unii dintre acești oameni simpli, atinși de aceeași nefastă dependență, percepută, însă, ca normalitate de către ei, am avut o senzație bruscă de deja vu…
Unchiul meu, fratele mamei, veterinar într-o oarecare comună din Prahova, acolo unde mi-am petrecut vacanțele copilăriei, era un tip simplu și complex în același timp. Un fel de Moromete alcoolic al comunismului. Perfect explicabil, ținând cont de mentalitatea omului de la țară, care știe că trebuie să răsplătească cu un rachiu viața animalului de care depinde.
Aşadar, eram într-o sâmbătă de Sf. CONSTANTIN SI ELENA, împreună cu fiul veterinarului, vărul meu, și un alt văr. Sună un telefon. Văr-miu răspunde. Pe parcursul conversației, altfel scurte și laconice, aud: “Ce? Cum? Da, ne vedem acolo!”. Şi-l vad că pălește.
Unchiul meu, taică-su, făcuse la prima oră a dimineții o pareză pe toată partea stângă a corpului, mătuși-mea găsindu-l în baie, căzut și incapabil să ceară ajutor. Era în ambulanță, în drum către spital. Vărul meu urma să meargă direct acolo, eu trebuind să trec să iau câteva obiecte de strictă necesitate și să ajung și eu, ulterior, în templul neputinței.
Ce să vezi, era ziua lui onomastică! Se numea CONSTANTIN! Și urma să mergem la țară ca să îl sărbătorim în mod tipic românesc cu grătare și …mult ALCOOL, inevitabil. Dar nu voi intra în mica rutină a marilor drame, în micile trăiri ale marilor frici… Doar voi mai retrăi încă o dată senzația de neputință, spaimă, oroare și mai ales consternare pe care mi-au transmis-o ochii lui vii într-un corp deja mort. Nu voi uita nici cum văr-miu, un munte de om de 1.90m înălţime, angajat la Ministerul Apărării, plângea afară la țigară, apoi, când intra în spital, făcea pe durul și brusc devenea el tatăl tatălui lui transformat în prunc neputincios …
Pentru mine a fost șocant, hipnotic, bulversant și ar fi trebuit să fie motivul perfect pentru un divorț irevocabil de noua mea căsnicie cu EA, licoarea! Dar nu a fost…
Spre seară, mătușa mea care fusese la țară să lase totul în ordine a sosit la spital iar eu și văru-miu am primit asigurări că nu are sens să mai rămânem, că mai bine să revenim a doua zi, aşa că am decis să ne continuăm programul inițial, adică să mergem la un festival moto-rock cu mulți decibeli și multă BERE. Perfect logic pentru mintea puţină pe care o aveam la vârsta aia, darmite momentul ăla. Aşa că am celebrat viața, am sfidat moartea, am bravat putința şi am ignorat neputința. Am petrecut cu EL, alcoolul! Pe drumul de întoarcere, pe la fatidicul miez al nopții, vărul meu a primit temutul telefon…VINO URGENT LA SPITAL! El s-a dus acolo, eu am mers acasă.
După vreo oră, o altă rudă care avea un microbuz a trecut pe la mine să mă ia și să mergem la spital, ca să îl luăm pe unchiul meu… Creierul îi fusese inundat de sânge. Medicii nu mai puteau face nimic. Ni s-a recomandat să îl ducem acasă pentru a evita formalitățile greoaie din timpul weekend-ului, în caz că… Pe drumul către locul unde și-ar fi dorit şi el să fie, eu am stat în spate și i-am ținut o lumânare cu a cărei flacără încercam să văd, din când în când, dacă mai este încă unchiul patern al copilăriei mele…Dar suflul morții era deja prezent în mașină și nu am reușit să îmi dau seama dacă el sau buzele lui suflau în flacăra lumânării. Am știut abia când am intrat pe străduța pe care locuia și, maşina trecând peste un mic hop, a oftat… apoi nu a mai fost.
ALCOOLUL câștigase din nou!
Ce a urmat? Cele creștinești! S-a mâncat, s-a băut, eu am fost într-o continuă stare de semiconştiență decentă până când am ajuns acasă. Singur, l-am invitat să-și scoată masca prefăcătoriei respectabilității și să continue cu mine petrecerea și prietenia până la moartea tatălui meu, unchiului meu… pe EL, ALCOOLUL. De atunci o ţin tot aşa, în aşteptarea următoarelor înmormântări… inclusiv pe-a mea. Ba chiar înclin să cred că tot ce fac e să-i accelerez sosirea în mod conştient. Ştiu, înţeleg, însă cred că am renunţat să mai lupt…
𝐒𝐚𝐥𝐮𝐭, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐂𝐨𝐬𝐦𝐢𝐧, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐥𝐜𝐨𝐨𝐥𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚-𝐭̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐚𝐩𝐚𝐫𝐭̦𝐢𝐧 𝐬̦𝐢 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐢!

Voice-over: Gabriel Costin
Text: Cosmin M.C.
Art Director: Adrian Baldovin