Cand nu mai stiu pe unde e iesirea din camera obscura in care ma mai blochez uneori… imi amintesc cum sa aprind lumina. Uneori imi ia ceva mai mult, alteori caut intrerupatorul si mana mea nu il gaseste in intuneric.
Da, vad. Imaginile intoarse, situatiile rasturnate care stau peste tot la mine acasa, unde nu le-am invitat sa imi fie musafiri. Nu se pot face confortabile, fiindca nu le dau voie.
Imi place mirosul de clatite. Patrunde si in camera mea obscura. Asa dau drumul la aragaz si incep sa le coc una cate una, ca sa le asez pe o farfurie, sub forma de turn. Prima imi aminteste ca m-am trezit si ca inima inca imi mai bate. A doua ma face multumitoare pentru sanatate, a treia pentru familia mea. Asa sunt de dulci gandurile bune pe care le strecor in camera obscura, sa faca lumina si fara intrerupator. Le asez ca pe clatite si le servesc pe rand, in portii mici de raze de soare. Si nu mai e intuneric.
Am inghitit lumina care ma face acum sa luminez.
Comments
Loading…