Statia

Imi imaginez ca plecarea dintr-un loc in care ne doream maxim sa apartinem, dar care nu ne mai primeste este ca si parasirea unei statii in care autobuzul nu mai vine.
Astepti, astepti si dupa cateva minute bune incepe sa se infiripe in mintea ta ideea faptului ca autobuzul nu are sa mai vina si ca trebuie sa o iei pe jos. Privesti in jurul tau si, cu coada intre picioare, incepi sa o iei la pas. Nu poti sa nu te gandesti, totusi, la posibilitatea venirii autobuzului fix cand ai plecat tu din statie.
Cred ca asta este paradoxul plecarii. Inauntrul nostru suntem perfect constienti ca este timpul sa plecam, sa nu ne lasam viata sa treaca pe langa noi in asteptarea unui lucru care nu are sa vina. Insa, suntem incarcati de o speranta puerila. Daca autobuzul are sa vina curand?