Teritorii

Mereu a avut cercul doua jumatati… transformate in doua cercuri mai mici: unul dintre ele era format din scaunele roz, celalalt din scaunele albastre. Puteau ele sa fie amestecate, dar noi, pe cand eram copii, le separam. Aveam teritorii… si in acelasi timp, aveam si un fel de “standarde”. Stiam despre noi, nici mai mult, nici mai putin decat faptul ca grupul fetelor e cel mai interesant. Totusi, la fel gandeau si baietii despre ei. De asta nu ne amestecam niciodata cand eram mai mici, la gradinita sau chiar si mai tarziu.

E adevarat ca stiam mai bine sa fim prieteni atunci si imparteam jucariile unii cu altii. Dar aveam si noi razboaiele noastre serioase, atunci cand ni se punea pata pe cate un obiect – fie el si nesemnificativ. Uneori era un pix colorat motivul pentru care ne alergam prin clasa. Celelalte pixuri stateau aruncate intr-un colt, fiindca nu erau la fel de speciale si dorite daca nu le voiau si baietii in acelasi timp cu noi. Asa sfarseam ziua prin cea mai crunta si de temut pedeapsa: eram pusi in cerc “fata, baiat”. Ce putea sa fie mai rau decat sa ai in dreapta si in stanga inamicii, iar tu… destul de departe de minunatele prietene?

A trecut timpul… si usor, usor am inceput noi singuri sa ne amestecam scaunele la masa.