“Povestea Complexului școlar Rași a început cu aproximativ 2 ani în urmă, când, proaspăt director fiind, mi-am dorit să schimb în bine condițiile de studiu pentru copiii din localitate. Micuții preșcolari își desfășurau activitățile în săli cu parchet deteriorat, pereți plini de igrasie, caloriferele (unele electrice) nu funcționau… mobilierul era vechi, rupt și nepotrivit… pe scurt, era necesară o renovare urgentă.
Am intâmpinat cu emoții și entuziasm echipa BookLand, care a venit sa filmeze la noi clipul “Ani de liceu”, le-am arătat clădirea în care funcționa grădinița și am încercat atunci să plusez puțin și cu renovarea școlii tip container în care își desfășurau cursurile elevii ciclului primar (clădire pe care, ulterior, BookLand a renovat-o în totalitate). Încercând să arăt echipei BookLand toate nevoile școlii Rași, ne-am oprit în careul dintre grădiniță și școală. Atunci, au văzut pentru prima dată clădirea deteriorată- fosta școală gimnazială era în acel moment într-un stadiu avansat de degradare. Fără acoperiș, cu pereții căzuți, tavane lipsă, fără uși și ferestre, dușumea putredă… S-a luat pe loc decizia de a readuce la viață această clădire. Mulți spuneau că așa ceva este imposibil. Comunitatea, o parte a părinților spuneau că glumim, că nu vom reuși niciodată. Ambiția, dorința de a schimba ceva, puterea de muncă a echipei BookLand a făcut ca toate ȋndoielile relatate mai sus să fie acum… doar amintiri.
Azi, le mulțumim că au redat școlii o clădire nu doar renovată, ci o clădire modernă, dotată corespunzător pentru desfășurarea actului educațional, o clădire colorată în nuanțe vesele care să atragă copiii spre școală. Am lăsat împreună în spate zile, luni de muncă, de situații limită, dar rezultatul este acum unul remarcabil. Fără BookLand, clădirea s-ar fi prăbușit într-un final, iar copiii noștri ar fi continuat să își desfășoare cursurile în vechea școală de tablă tip container, unde vara aerul este irespirabil.
Complexul școlar Rași a fost și va rămâne mult timp de acum incolo un proiect de suflet, probabil cea mai mare provocare de până acum pentru echipa BookLand, dar și pentru mine, ca director. Cuvintele sunt puține pentru a îmi exprima recunoștința față de membrii echipei. Îi vom primi cu mare drag printre noi, ori de câte ori vor avea ocazia să treacă prin Rasi. Mulțumesc oameni dragi! Mulțumesc BookLand!”
NICOLETA DAN – Director 𝐒𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐚 𝐑𝐚𝐬𝐢 (jud. Ialomita)
Le multumim Ambasadorilor BookLand, VALENTINA FATU & VASILE MURARU, pentru sustinerea acordata! Si le suntem recunoscatori tuturor partenerilor care au investit in renovarea Scolii Primare din satul ialomitean Rasi: LEROY MERLIN, SIPEX, STRIZO SINTETIC, MASTER BUILDERS SOLUTIONS (by Sika), CEC BANK, SOMACO GRUP PREFABRICATE, BILKA STEEL, SAP ROMANIA, VOPSEAUA OSKAR, ASEVI, NOVOMATIC, DECATHLON, SINIAT, UNICREDIT BANK, ELIS PAVAJE, SERV CLASS, COCA COLA, Fundatia VODAFONE & VOIS, ZENTIVA, STIFT LUX DESIGN, PORTA DOORS, TURBOMECANICA, ZAHAR MARGARITAR, RAVELI, Asociatia BINE PENTRU OAMENI, TITAN MACHINERY, BUTAN GAS, REHAU, EUROPEAN PASTRY, MAX BET, BRICODEPOT, INSTAL IMPEX, RAVAGO ROM, MENATWORK, ROBERT BOSCH, SIPEX, WIENERBERGER, KOVOSTROJ, FEREASTRA REKORD, MediCUTII, SAVELECTRO, DD UTIL CONSTRUCT, NOVA COSTRIF, RTH PROCONSTRUCT, DXC TECHNOLOGY, MASTERPLAST, REMAT MARAMURES, GILCOM, FERRO, ALMALUX LIGHTING, PANASONIC, PEPINIERA GRADINA VERDE, PROMIS ADVERTISING, KANDIA.
Multumim, Claudiu Bleont, pentru cartile daruite din biblioteca personala!
Multumim UpHills (@AntProductionRo) ca v-ati acordat muzical cu dragostea noastra pentru uimitoarea Romanie rurala!
𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐢𝐢: 𝟑𝟓𝟎,𝟎𝟎𝟎 𝐄𝐔𝐑𝐎
(sponsorizarile atrase de Asociatia BookLand au insumat 250.000 EURO, iar contributia Primariei Salcioara a fost in valoare de 100.000 EURO)
Satul romanesc a contribuit constant la autenticitatea noastra ca popor, daruindu-ne repere nationale si o valoare culturala enorma. O poate face in continuare. Hai sa le acordam copiilor sansa de a isi manifesta potentialul si de a isi iubi tara. Cum? Asigurandu-le conditii civilizate de invatatura in scoli functionale, frumoase si echipate corespunzator. Mobilizam companii, autoritati locale, profesori, parinti, elevi si IMPREUNA dovedim ca si la noi se poate! Daca vrei sa contribui si TU la renovarea scolilor din mediul rural, completeaza Formularul 230 redirectionandu-ne 3.5% din impozitul pe venit, trimite-ne un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 donand 2 euro lunar, achizitioneaza Soricelul BookLand sau doneaza direct in contul Asociatiei BookLand. Iar noi iti promitem ca investitia ta va dainui. Cu ajutorul tau si al celor care au inteles ca bob cu bob se umple sacul, anual, 15.000 de elevi vin cu drag in cele 80 de scoli rurale renovate!
𝐈𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐓𝐑𝐔𝐈𝐌 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢!
Comments
Loading…