Nu iti stiu numele, nu stiu de unde esti si nici la ce ora te-ai trezit, nu stiu la ce scoala mergi si nu stiu cate carti n-ai citit luna aceasta. Nu stiu… nimic despre tine. Totusi, tu si cu mine avem ceva in comun. Si tu si eu avem o floare acasa. Nu te grabi sa ma contrazici… asculta ce am de spus.
Lasa-ma sa te intreb… de cand nu ti-ai mai udat floarea? De cand nu i-ai mai spus un “te iubesc” timid… sau poate strigat din celalalt capat al casei? De cand nu i-ai mai spus ca e frumoasa? Ai crescut tu si acum “nu ai nevoie de grija nimanui”. Dar ce bine ti-a tinut de cald caciula pe care ti-a aruncat-o in ghiozdan inainte sa pleci de acasa, fara sa vrei sa o porti, ca “iti strici parul si o sa stea lins de vaca”. Ce bun a fost sandvisul pe care ti l-a varat in buzunar… cel cu paine alba, salam sasesc si multa dragoste, cand iti chioraia burta pe drum, afara. Ce bine ca te-a trezit ea de dimineata, chiar daca ai spus ca iti pui alarma – ai dat snooze de 7 ori si a 8a ea te-a trezit cu un zambet si o mangaiere.
Ai fost cam ocupat in ultimul timp, prea ocupat ca sa te mai uiti la ea si sa o vezi cum este. Era un boboc… care s-a transformat in floare atunci cand te-a tinut in brate pentru prima oara. A capatat atunci super-puteri, sa poata sa iubeasca si cu zambet, si cu lacrimi. Priveste-i mainile. Ele te-au leganat de la primul planset, ele au fost in urma ta cand faceai primii pasi, ele au rupt spinii de pe cararea pe care mergi. Petalele presarate pe drumul tau… au fost ale ei candva. Priveste-o cand te priveste. Se uita la tine si isi aminteste cum o tineai de maneca in prima zi de gradinita.
Aceiasi ochi ii vei vedea si acum, daca te uiti la ea. Aceiasi ochi care urca podul spre sufletul ei, aceeasi fiinta scumpa, firava, caci multe emotii care o picteaza ii dau si nuante vulnerabile. Totusi, puternica asa cum nu ai mai vazut si nu vei mai vedea, fiindca de seara isi tese pe genunchi putere noua pentru maine, iar maine o desira pentru tine. Apoi o ia de la capat. De cate ori ai baut
Comments
Loading…