A fost de mult lumea careia ii lipsea un strop de… ceva, ce nu se putea gasi nici printre flori, nici in parfumul primaverii, nici in aroma fructelor zemoase, nici printre cuvintele rostite de om. Lipsea ceva si nu era de gasit nicaieri, fiindca nu stia nimeni ce anume se cauta. Au inteles, insa, cu totii, cand s-a nascut… primul copil. De atunci lumea a capatat inocenta, zambet si candoare. Stand in bratele femeii, copilul a transformat-o in cea mai frumoasa fiinta de pe Pamant: mama. Barbatul a primit in ziua aceea mai multa putere decat putea avea pana atunci, prin mica faptura ce urma sa il strige tata. Familia a capatat o alta greutate, iar dragostea a fost reinventata in sensuri mai profunde. Copilul a adus cu el bucuria care lipsea in zilele ploioase si un zambet de imprumut pentru orice adult posomorat.
Lumea, de atunci, nu a mai fost la fel. Asa a venit copilul si a stricat normalitatea monotona, limpezind ingrijorarea cu glasul sau gingas. A daruit muzicii cantecele de leagan si lecturii cartile de povesti. A luat din curcubeu un pumn de culoare si a creat acuarelele, ca sa poata sa picteze fericirea pe chipul parintilor si in zilele in care curcubeul e departe. A inventat jocul si de atunci timpul a inceput sa treaca mai cu spor. Durerile tot el le-a facut mai usor de suportat si cu palma lui micuta a tesut un leac vindecator pentru ranile deschise din suflet.
Apoi… a devenit de-odata greu sa ne imiaginam… cum ar fi lumea fara copii.
Comments
Loading…