Si-a dorit si ea, ca toti copiii, sa se faca mare. Mai ieri parca au adus-o mama si tata de la spital, o copila de marimea unui praz, care nu stie ce e viata inca. De ieri pana azi a devenit o domnisoara, cu propria ei persoanlitate puternica, alaturi de preferinte si pareri bine construite.
Ma uit la ea de atatea ori si vad bucati din mine, din faptele mele din care ea invata, mai mult sau mai putin constient. Imi dau seama ca modelul pe care i-l dau e atent observat, chiar si atunci cand eu nu bag de seama. Nu ia de la mine doar zambetele, mainile intinse la nevoie si restul lucrurilor bune. Mai ciupeste pentru sine si din vorbele iuti, din incruntaturi si din feluritele gesturi pe care imi dau seama ca le am… doar cand o privesc pe ea facandu-le.
M-a intrebat pe mine cineva, odata… si te intreb si eu pe tine acum: Poate cienva te urmeaza. Mergi pe drumul cel bun?
Comments
Loading…