Viata de frunza

Frunzele nu mor imediat ce cad din copac. Muncesc si ele, ca noi, o viata intreaga. Au functia lor in “Marele Copac” si lucreaza impreuna cu toate celelalte frunze. Si cu cele de mai sus, si cu cele de pe ramurile mai joase. Diferenta dintre noi si ele… este ca noi avem birouri. Si chiar si asa, ne mai bate si pe noi vantul, se mai opreste si deasupra noastra ploaia, mai suntem si noi mangaiati de cate o raza de soare. Am invatat in clasa a cincea la biologie ca frunzele sunt “mica bucatarie” a plantei. Si imi dau seama ca avem si noi bucataria noastra sufleteasca, unde coacem vorbele dulci, unde mai ardem si cate o reactie in vreo situatie si nu mai are gust bun. Ne trudim ca frunzele o viata intreaga, dar efortul merita: de pe crengile de care suntem prinsi, privelistea e frumoasa. Apoi vine timpul pensiei, cand frunzele cad din copac si isi gasesc un loc bun pe pamant, unde sa se odihneasca de toata munca pe care au facut-o pana atunci. Pe pamant… ca sa aiba timp sa inteleaga de unde sunt si unde se intorc. Dar mai e timp pana atunci. Mai e destul. Destul cat sa se bucure de noul stil de viata, destul cat sa invete pe ceilalti din experienta lor. Asa se usuca, incet, cu pete mici, pana cand fosnesc de tot.

Ca frunzele… suntem si noi.