in ,

Visul elevilor din comuna galateana Grivita a devenit realitate cu ajutorul Asociatiei BookLand

Elevii, cadrele didactice si parintii din comuna galateana Grivita isi pierdusera speranta ca scoala veche va mai fi vreodata renovata. Noul corp al Scolii Gimnaziale Nr 1 Grivita a fost construit in 1950, iar de atunci vechea cladire (din 1889) a cazut si mai mult in paragina. Dar dupa 6 luni intense de munca si zeci de companii mobilizate sa o sustina, Asociatia BookLand a redat viata scolii, renovand-o din temelii si redandu-i personalitatea.

Prin programul ”Renovare școli în mediul rural” al asociației, sub motto-ul Impreună CONSTRUIM oameni,

Inainte

Dupa

 

in 2020- 2021 39 de scoli din satele Romaniei au devenit locuri in care peste 7.000 de copii merg cu placere sa invete. Iar anul acesta mai urmeaza inca 29 de scoli! Fara granturi europene, pur si simplu mobilizand sute de companii sa contribuie cu bani, produse sau servicii (prin redirectionarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizarii nr. 32/1994), dar si motivand autoritatile si comunitatea locala sa se implice. Astfel se vede puterea si determinarea domeniului privat in a schimba lucrurile in domeniul educatiei, iar asta intr-un timp record si de zeci de ori mai eficient din punct de vedere costuri.

”Asociatia BookLand a implinit la Grivita un vis: o scoala renovata, plina de culoare si nou, cu o sala de sport spatioasa, moderna si sigura, cu grupuri sanitare in interior, cu clase frumos renovate si mobilate, cu un acoperis complet refacut si cu o centrala termica atat de necesare! Un vis devenit realitate intr-un timp nesperat de scurt, cu o investitie imensa din partea Asociatiei BookLand, care a ales ca «Impreuna sa CONSTRUIM oameni!» si in Grivita, spre bucuria si implinirea intregii comunitati.” – Loredana Constandache, Director Scoala Gimnaziala Nr 1 Grivita

”Vorba echipei de muncitori: «Daca stiam ce ne asteapta, mai bine o construiam de la zero!»…  Asa am inceput acum 6 luni «aventura» care a rezultat in cea mai mare investitie BookLand, peste 240.000 euro. A meritat tot efortul! Din toamna, 115 copii vor incepe o noua etapa a vietii lor, intr-un loc nou, curat, care indeplineste toate conditiile unei scoli nu doar urbane, ci europene. Un loc unde vor putea invata din nou cu placere si fara teama ca un accident ar putea sa se intample oricand. Vor avea o sala de sport spatioasa, moderna si sigura, toalete in interior, si chiar cabina de dus. Pana acum copiii erau nevoiti sa faca sport intr-o camaruta mica sau afara, in soare sau ploaie. Scoala are un nou acoperis, o centrala termica, instalatie sanitara si electrica noua, sali de clasa pline de culoare, mobilier nou. Ceea ce pare un lux pentru ei, este o normalite pentru unii copii de la oras. Pentru ca nu toate scolile de la oras pot concura cu noua infatisare a scolii grivitene.” – Madalina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociatia BookLand

Timp de jumatate de an Asociatia BookLand a trimis sute de tone de materiale de constructii, mobilizand peste 40 companii sa i se alature: BILKA (acoperis & sistem pluvial),  Ferroli Romania (centrala, puffer, calorifere), Wipro Romania (mobilier), Terra Gres (gresie, faianta, adeziv, chit), Decathlon Romania (renovare integrala sala sport & articole sportive), Caparol Daw Benta (vopsea lavabila colorata si adeziv tencuiala & polistiren), Ceresit (tencuiala decorativa), Elis Pavaje (pavele & borduri), Todome (porti metalice), Flash Lighting Services (corpuri iluminat & semnalizare exit), Instal Impex (seturi baterie-lavoar & echipamente instalatie sanitara), Ferro Romania (instalatie termico-sanitara), Becon Instal (articole instalatie termico-sanitara), Valrom Industrie (tevi, coturi, mufe, teuri, robineti, bride, coliere, clapete), Sanotechnik Romania (oglinzi, chiuvete + dulapuri, vase + capace WC), Ceramica Bianca (set WC & lavoar), Limpio Romania (uscator maini inox, dispenser hartie igienica, dozator sapun), Holver (parchet), Porta Doors (usi interior), Forty Management (usi baie), Larex-ir Decor (jaluzele verticale), Austrotherm Romania (termosistem), MINDO (adeziv polistiren), Niko Auto Com (cos fum), Masterplast Romania (plasa fibra sticla), Stehos Acero (plasa sudata), Fabrica de profile (ancadramente din polistiren pentru ferestre), Korolis (balastru + nisip), FamousRoses.eu (trandafiri),  Pepiniera „Gradina Verde” (arbusti decorativi),  Marvicon (transport materiale constructii). La acoperirea a 70% din costurile de manopera, achizitia a 50% dintre materialele de constructii, 100% a tamplariei PVC si a celorlalte costuri (servicii manopera, achizitii diverse materiale de constructii) au contribuit cei mai loiali parteneri ai asociatiei: SIT, MeteRSit, UniCredit Consumer Financing, Turbomecanica, Titan Machinery Romania, Profi, Asevi.

Inainte

Dupa

PRIMARIA GRIVITA a sustinut 30% din costurile de manopera, a asigurat suportul logistic, precum si cazarea mesterilor. Iar parintii, profesorii, preotul satului Grivita si pizzeria “Maricica” au asigurat zilnic masa mesterilor.

Vizionati videoclipul post-renovare și albumul foto.

In Romania secolului 21, copiii de la sate sunt condamnati sa invete in spatii insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sanatatea sau chiar viata in pericol atat lor, cat si profesorilor. Iar acolo unde autoritatile nu pot sau nu vor sa faca ceva in acest sens, norocul vine din partea Asociatiei BookLand care militeaza pentru dreptul la educatie al copiilor renovand scolile din mediul rural. Anul acesta, asociatia si-a asumat renovarea a inca 29 școli situate în 23 judete.

Si pentru ca Asociatia BookLand isi doreste sa vina cu un pachet complet de servicii educationale (inclusiv metoda de predare si continut), incepand de anul viitor se va concentra si pe constructia primei scoli-etalon pentru sistemul de invatamant romanesc, cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va urma modelul finlandez (adaptat local) si se vor asigura inclusiv profesorii care vor preda dupa o curricula comparabila cu cea occidentala. O scoala 100% moderna (cu cantina, biblioteca, laboratoare, sala spectacole, facilitati sportive, spatii relaxare, livada, dar si solar in care vor fi crescute propriile legume) pusa gratuit la dispozitia copiilor din mediul rural, asigurandu-le la final un loc de munca in cadrul companiilor cu care se vor derula programe de invatamant profesional dual / practica / internship.

Toti cei care le impartasesc viziunea, se pot alatura demersului BookLand donand 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvantul CONSTRUIM la 8845 sau achizitionand Soricelul BookLand.

Inainte

 

Dupa

De peste 11 ani BookLand contribuie la sublinierea importantei educatiei & dezvoltarii personale prin Conferintele BookLand Evolution care transmit tinerilor mesajele inspirationale ale mentorilor cu valori demne de urmat, prin Taberele Coolturale BookLand care ofera tinerilor un mix echilibrat de activitati educationale & distractie in mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor, initiativa care acorda copiilor defavorizati din mediul rural o sansa reala la o educatie de calitate! Adio igrasie si mucegai, bancute rupte, usi/geamuri/pardoseli deteriorate, acoperisuri si tavane prin care ploua, curti pline de noroi, sobe in salile de clasa si WC in spatele scolii! Cu ajutorul companiilor care s-au mobilizat contribuind cu bani, produse sau servicii, BookLand va reusi in 2022 sa aduca schimbarea in alte 29 scoli (in 2020-2021 a renovat & dotat 37 scoli).

What do you think?

Written by bookland

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Cum te ajuta inteligenta emotionala

Scoala Zbereni (IS)