Cuvantul… traieste departe de antichitatea celibatului si devine tatal vorbelor de mai multe ori decat isi permite. Apoi cuvantul isi plange copiii starpiti si urati, scuipati de pe mai toate buzele-fabrici. Mai are, bietul, si cate o alinare, din partea catorva vorbe-model, ceva mai blande si mai putin hidoase. Si omul? Omul fabrica haos la croseta, crezandu-se stapan cuvantului si semnificatiilor ciobite de pe jos. Nu stie el… ca in singuratate ii statea mai bine cuvantului. Va afla vreodata?
Comments
Loading…