Nu ne intreaba nimeni niciodata cum ne simtim la scoala… si totusi… toti sustin ca scoala este despre si pentru noi. Daca deschidem gura sa ne spunem parerea despre modul in care se desfasoara orele, suntem obraznici ca am vorbit neintrebati – dar daca am fi tacut… s-ar fi deranjat cineva sa ne intrebe? Asa ne transformati in generatia fara initiativa si speranta, de care tot voi va plangeti.
In clasa, profesorul e Sfant, iar noi… adunatura de nerozi care ies de pe bancile scolii nu altfel decat traumatizati… de un sistem infect si de vorbele profesorului care trebuia sa creada in noi – de asta ne tot repeta ca irosim oxigenul daca nu suntem buni la chimie? Mai avem prea putini dascali… restul sunt fiinte la catedra. Si nu indraznim sa o spunem, ca sa mai avem sanse sa trecem cu bine clasa. Ati uitat cand erati si voi ca noi…
Maine e prima zi de scoala. Prima, mult prea tarziu ca sa-mi pot aminti cand a fost ultima. Ne intoarcem si va veti astepta sa fim ca o baza de date plina, sa puteti scoate de acolo ce informatie doriti, ca si cum in tot acest timp lucrurile s-ar fi petrecut normal. Si va veti preface surprinsi cand veti gasi si rafturi goale in mintea noastra, ca si cum ar fi trebuit sa fie pline. Nu ar fi trebuit. Dar nu mai asteptam raza de schimbare, ca sa lumineze peste scoala tarii noastre. Vom tremura din genunchi cand vom iesi la tabla, cum am facut dintotdeauna, de cand existam noi… si scoala. Si vom pleca acasa cu tot cu stres, asa cum am venit, spunandu-i mamei ca la scoala a fost… bine, ca in fiecare zi.
Asta simtim si asta suntem noi, elevii acestei tari.
Comments
Loading…