A fost un timp in care fructele zaceau pe platoul maro din bucatarie cateva zile intregi – stiti bine ca prietenia dintre copii si fructe… trebuie mediata de parinti. Eram si eu unul dintre copiii aceia, de acord cu toti colegii mei de gradinita, atunci cand venea vorba despre ciocolata care e pe de parte mai buna decat afinele. Da, erau bune si ele… in placinta sau cand reprezentau aroma ciubucului.
Povestea cu dulciurile si cearta cu fructele a tinut un timp, pana cand a aparut unul dintre desenele copilariei mele: Oraselul Lenes. Aveam toate CD-urile, cumparate de bunicul de la chioscul de ziare. Ramaneam amandoi cu ceva bun din treaba asta: eu CD-ul, el ziarul. Asa il urmaream cu admiratie pe Sportacus, capatand super-puteri dupa ce manca mere. Le numea bomboane sport. Asa le numeam si eu, fiindca incepusem sa le mananc de bunavoie.
Au trecut anii… si n-a mai fost nevoie sa ma impace nimeni cu fructele.
Comments
Loading…