N-ai de unde sa stii cum arata lumea ta privita de sus. Avem obiceiuri pe care le punem paravan in labirintul nostru, pe care ni l-am insemnat fiecare cu acuarele din rutina zilnica. Alarma suna la aceeasi ora. Cafeaua fierbe tot cele trei clocote ale sale. Iti faci parul in oglinda chiar daca afara ploua si il va strica. Dar il faci, pentru ca maine e posibil sa fie soare si nu vrei sa-ti iesi din mana pana atunci. In autobuz, recunosti toate cele cincisprezece fete care coboara fiecare la alta statie, pana cobori tu la capatul liniei.
Ne simtim azi neinsemnati, maine pasim pe strada de parca ne stie tot orasul. Credem ca nu ne vede nimeni tristetea sau zambetul… alteori suntem siguri ca toti au observat pantofii noi pe care ni i-am luat. Ce nu ne gandim mai niciodata e ca exista si o perspectiva mai inalta asupra vietii noastre incadrate intr-o perfecta rutina, fata de care avem in fiecare zi o stare diferita.
Mi-am vazut cumva viata sub ochi, de la macro la micro, pe un drum facut cu telecabina. Intai vezi doar casa ta, apoi in jurul ei apar altele si altele, apoi copacii nu mai sunt doar ei, ci devin pete verzi. Stradutele pe care te plimbai cu nasul pe sus sunt de-odata firicele conectate, iar tu te vezi exact ca o furnica fara chip si expresivitate. Asa mi-am dat seama ca si lacrima, si mandria, si fericirea de pe culmea cea mai inalta… sunt toate la fel de… trecatoare. Din fericire sau din pacate.
Comments
Loading…