Eram mica si imi doream un caine mic, pe care sa il alerg toata ziua, sa ii prind fundite la urechi si sa il invat sa faca trucuri. De fiecare data, ideea de a avea caine era maturata si dusa la gunoi de mama, care spunea ca va fi plina casa de par si canapeaua va mirosi a caine. Nici nu stiam eu de cata responsabilitate e nevoie ca sa ai un caine. La fel mi se parea si viata: dulce si usoara – cum sa fie altfel cand tot ce ai de facut e sa te joci?
In alta zi, tataie mi-a zis ca daca mama ma lasa, el imi cumpara din piata un pui de rata, sa il tin la mine in dormitor. Cred ca ati ghicit raspunsul mamei. Cred ca ati ghicit si ca tataie voia doar sa fie un bunic cool, stiind si el raspunsul mamei.
Pe cand am renuntat eu la a avea un caine sau o rata, o alta idee stralucita mi-a venit. Un hamster parea mai usor de obtinut, insa de data asta voiam sa merg la sigur. Nu imi mai permiteam sa risc si sa primesc un „Nu” ca raspuns. Asadar, am facut planul de bataie si la cei 7 anisori si o speranta, am scris de mana un contract pe care i l-am prezentat mamei. Subsemnata isi asuma sa ii dea hamsterului mancare de 3 ori pe zi, sa curete cusca si asa mai departe, in timp ce singura clauza contractuala care ii revenea mamei era sa imi cumpere obiectul contractului – hamsterul, bineinteles. L-am semnat cu un aer solemn si dupa 2 zile mi-a venit si raspunsul la cererea-contract: primisem o broasca testoasa. Nu tocmai ce prevedea contractul, dar mama trebuie sa fi fost miscata de eforturile si inteligenta mea, astfel ca n-a vrut sa ma mai refuze inca o data. Broasca testoasa a sfarsit la gradina botanica – dupa 3 ani m-am gandit ca va fi mai fericita alaturi de familia ei. Sora mea a trecut si ea prin acelasi proces, dar s-a ales cu un peste, fara contract.
Concluzia: perseverenta da roade!
Comments
Loading…