in ,

Fuga

Cand aveam sase ani am trecut cu bicicleta peste papusa preferata a unei fetite din cartier pe care o cunoasteam. Am pedalat mai departe, din ce in ce mai repede, fara sa privesc inapoi, de frica pedepsei pe care aveam sa o primesc daca se afla ca eu sunt de vina.

Un astfel de eveniment aparent infim si sentimentul sufocant de vinovatie m-au urmarit insa mult timp de atunci si am aflat ulterior ca as fi preferat sa trec prin cea mai rea pedeapsa imaginabila.

Invatam la un moment dat ca nu exista cale de mijloc si nici cale de scapare. Este in van sa fugim, sa ne ascundem si sa ne schimbam in incercarea de a nu fi recunoscuti de vechile probleme pe care incercam sa le depasim pe ocolite. Singura metoda prin care putem cuprinde cu privirea un cer senin este sa trecem direct prin furtuna.

What do you think?

Written by Miruna Zgavardici

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Loading…

0

Vitalitatea a ceea ce iubim

Tu spune-mi – ca oricum nu te cred