Tu spune-mi – ca oricum nu te cred

Am prea multa treaba ca sa imi doresc pauza. Am un atasament prea mare fata de ceea ce fac, pentru a-mi permite sa-mi tradez treaba, alegand pauza. Am facut prea multe ca sa mai pot crede pe cineva care-mi spune “n-am timp”. Mi-am facut de prea multe ori timp sa fac eforturi trecute cu vederea, care nu si-au primit importanta cuvenita. Asta nu m-a determinat sa cred ca nu conteaza. Am vazut de destule ori oameni care apreciaza, astfel incat sa stiu ca merita galopul meu prin treburi si nesomn. Am probat pe umerii mei prea multe greutati pe care nu credeam ca pot sa le ridic, ca sa mai am incredere intr-un cliseic “nu pot”. Am imbratisat prea multe pareri de rau ale aceluiasi comportament repetitiv si neschimbat, ca sa mai am naivitatea unuia ce crede vorbe fara fapte. Am vazut destule fapte fara vorbe, incat sa stiu sa comunic fara cuvinte. Desi… imi plac cuvintele –  alea simple, pe care le incarc cu destul sens incat merita spuse.