Nu a fost usor sa fac prima mea insolatie. Dar dupa ce am facut-o, eram asa de treaza ca auzeam scoicile sfaraind in nisip si imi inmuiam degetele de la picioare in ocean. Cel mic ajungea pana la capatul cel mai adanc, acolo unde apa e prea densa si simti ca inoti in terciul de ovaz al bunicului. Asa am reusit sa-mi pescuiesc pestisorul auriu pe care il am astazi in acvariu. Nu stie nimeni ca saracul zace acolo impaiat de cand n-am mai taiat zilele in calendar, fiindca invatasem sa numar la gradinita. Avea agatat de coada un banut de plastic pe care i l-am dat in cele din urma vanzatoarei de la minimarket, in schimbul celei mai gustoase acadele pe care am mancat-o. Credeam pe atunci ca am platit-o asa cum plateste mama cumparaturile, simtindu-ma deja matura si independenta. Am aruncat o privire spre vanzatoare cand ieseam din magazin, mai increzatoare ca niciodata, convinsa ca zambetul ei inseamna admiratie.
Ma uit si acum la zambetul acela, imbatranit de experienta, al doamnei care vinde acadele pe priviri inocente si banuti de plastic, fara sa stie ca au gust de o dulce incredere, printre maselele mici ale celor care ies „maturi si independenti” pe usa magazinului.
Comments
Loading…