Increderea iluzorie

In acest scurt monolog urmeaza sa discutam si sa dezbatem subiectul “increderii” si al “prieteniei”. Desigur, speram sa tragem o linie de legatura intre cele doua prin cele ce urmeaza sa fie scrise, insa, mai intai, vom descrie cele doua notiuni pe rand.

Vom vorbi despre incredere. Increderea, mai ales in ceilalti oameni, este iluzorie, un lucru greu de descris si greu de pus in practica. Este acel tip de conexiune, de impresie, ce actioneaza strict ca o proiectie sau, in cazul unui om frate cu virtutea, o “oglindire” fidela a principiilor si bunei comunicari cu propriul suflet. Increderea este, inainte de toate, vitala pentru noi insine. Iata, aceasta nu poate functiona ca un pod, o legatura intre doua persoane, daca nu are bazele bine slefuite pe amandoua “malurile”.

Vorbim, deci, despre primul pas al formarii increderii, anume formarea increderii in sine, slefuirea malului tau. Nu pot enumera caile prin care ajungi la aceasta etapa de formare si slefuire a increderii in sine, insa, putem cu siguranta sa dam niste indrumari generale. Omul ce cauta sa-si formeze increderea in propriul suflet n-are sa se ascunda de acesta; omul ce cauta sa nu se ascunda de propriul suflet are sa comunice cu acesta; omul ce cauta sa comunice cu propriul suflet n-are sa se teama de acesta si are sa se sincronizeze cu simtirile sufletului. Odata ce aceasta speciala sincronizare intre om si suflet se petrece, putem vorbi, cu adevarat, despre incredere in sine, mot à mot, de altfel.

Intr-adevar, insinuez cu mare incredere😊 ca un om fara suflet nu este capabil sa aiba incredere in nimic, un om fara incredere in sufletul si simtamantul sau nu este capabil sa aiba incredere in nimeni. Daca dupa o asemenea analiza de sine se observa bariere sau obstacole in comunicarea cu propriul suflet, putem concluziona ca autenticitatea increderii pe care credeam ca o aveam fata de ceilalti sau fata de noi este mult mai subreda decat ne inchipuiam. Trebuie sa tindem spre intelegerea si solutionarea acestor bariere de conexiune. Orice urma de subred in sufletul nostru are sa iasa, la un moment dat, la suprafata, de multe ori in detrimentul nostru si al celorlalti. Necesitatea pentru a evita o asemenea “catastrofa” este doar cunoasterea si intelegerea.

Ne este dezvaluita, intr-un final, si notiunea de prieten. Ei, dragi prieteni, ce-ar fi oare prietenia unui om cu cei din jurul sau daca nu o manifestare, o exteriorizare a increderii sale. Da, vorbim despre prietenia autentica, nu una de interes. Nu cred, astfel, ca notiunea de prietenie constituie mai mult decat exteriorizarea, despre care am discutat si materializarea, intr-un om, a nevoilor de relationare cu celalalt si a exprimarii contextului sufletesc personal, necesare fiind si elemente asemenea empatiei si sensibilitatii fata de emotiile celuilalt.

Asadar tind sa cred ca oamenii ce isi neaga sinele, ce nu doresc sa comunice cu acesta, ce nu capata aceasta incredere in sine nu au cum sa aiba decat prietenii pe jumatate implinite. Au sa fie candva doar instante goale de comunicare si intelegere pentru celalalt, iar proiectarea lipsei lor de incredere prin ceilalti ii va forta, pe parcursul vietii, la etape de reflectie unde isi pot reatribui calatoria spre suflet sau pot nega existenta sufletului mai departe. Problema este ca increderea este temporar accesibila, aidoma cunoasterii sufletului. Viata ofera doar un anumit numar de sanse pana cand lucrurile devin mult mai complexe si dificile… in consecinta, exista oameni fara suflet cu multi, multi prieteni, lipsiti si ei de sine.

Am ajunge, fara prea multa zarva, la un final de genul acesta, cliseic, general valabil. Doresc, totusi, sa mai adaug o ultima mentiune. Poate nu ajungem toti sa luam aceasta decizie de negare a comunicarii cu sinele, dar multi o intarziem, o intarziem si ezitam sa mai vorbim vreodata. Din pacate nici credinta nu mai ofera un mare ajutor pentru omul contemporan, lipsit fiind de sens sa ne mai intrebam “de ce?”. Cred eu ca multi dintre noi suntem niste ofiliti ce uita sa vorbeasca cu radacina florii lor si considera treaba terminata, insa motivul pentru care, subtil, ceva in viata noastra anti-stoica se zvarcoleste in adancul pieptului nostru, cauzand acea infricosatoare confuzie cand vedem imaginea noastra in oglinda, care este? Multi intarzie vorba cu sinele pana in mormant, asta este…